fbpx
7 septembrie 2022

Eco Provocarea: Leadership de mediu cu cei mai buni elevi din toată țara

Peste 60 de liceeni și profesori din toată țara au participat la Tabăra de leadership pentru mediu Eco Provocarea, în perioada 25-28 august, la Cheia, Prahova.

Ei s-au implicat în cea de a XI-a ediție de concurs, desfășurată pe tot parcursul anului școlar 2021-2022, și au avut rezultate remarcabile la toate categoriile de concurs: plantare, igienizare, reciclare sau târguri de economie circulară.

Cele mai bune echipe, poziționate pe locurile I, II și III în clasamentul actualizat în fiecare lună din concurs, în funcție de performanța în activități și cantități raportate, au primit premiul mult râvnit: un loc în Tabăra de Leadership pentru Mediu, de la Cheia (Prahova).

 

Timp de trei zile, elevii și profesorii din Galați, Bistrița, Arad, Mehedinți, Salaj, Sibiu, Timiș, Argeș și Satu Mare s-au implicat într-o serie de ateliere de dezvoltare personală, team work, precum workshop-uri pe tema schimbărilor climatice.

 

O vorbă înțeleaptă spune: „cine nu are bătrâni, să și-i cumpere”!

Voi adapta aceste cuvinte, transformându-le într-un îndemn: „cine nu a participat cel puțin la o ediție a Programului Național Eco Provocarea, să vină alături de noi”!

 

De ce să vină?

Pentru că, Eco Provocarea este o lume a EMOȚIILOR sincere, frumoase, constructive; este o lume a provocărilor educaționale și practice, unde nu ai cum să greșești, ci doar să faci bine și să înveți; este locul unde te autodepășești pe tine, te descoperi, te reinventezi, te faci util.

Pentru mine, este o onoare și o imensă bucurie să trăiesc an de an emoțiile începuturilor fiecărei ediții, să descopăr preocuparea pentru problemele mediului înconjurător, de care dau dovadă elevi minunați, coordonați de cadre didactice dedicate profesiei, în cel mai real sens al cuvântului.

 

Sunt recunoscătoare vieții și celor care au pus umărul la crearea și creșterea acestui concept pentru că îmi dă posibilitatea de a experimenta ceea ce frumos spunea Confucius: „Dacă îți place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi a vieții tale” ”, spune Lucia Cojocaru, Coordonator Eco Provocarea Liceeni.

 

Evenimentul nu ar fi putut fi posibil fără implicarea activă a sponsorilor Eco Provocarea, ediția XI: IBM, Profi, Goldman Sachs Gives, Societe Generale – Global Solutions Centre, Napolact, Garnier, L’Oreal, Ecotic și Ecoticbat.

În câteva săptămâni, o nouă ediție Eco Provocarea își va aștepta echipele de eco ambasadori, elevi și profesori din toată țara, din școlile generale, licee și universități. Cei interesați să înscrie școlile în ediția 2022-2023 în concurs pot urmări paginile de social media ale programului pentru mai multe detalii.

Eco Provocarea are misiunea să motiveze și să îndrume tinerii, pentru a deveni lideri în domeniul protecției mediului, prin activități practice, prietenoase cu natura, de igienizare, reciclare, târguri de economie circulară sau plantare, sau prin activități educaționale de conștientizare și informare. Eco Provocarea este un program al asociației Viitor Plus – pentru oameni și natură. www.ecoprovocarea.ro

Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 16 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco. www.viitorplus.ro

 

Viitor Plus – pentru oameni și natură

 

Contact presă:

Roxana Dobre

Specialist Comunicare Viitor Plus

Fotografii: Alexandru Arhire

Leave your comment Submit your comments now