fbpx

Our Blog

6 decembrie 2016

Un grup de coaliții și rețele de organizații reprezentând peste 300 de structuri de economie socială, solicită partidelor aflate în cursa electorală să le comunice măsurile privind dezvoltarea economiei sociale din România

 

 

 

 

Un grup de coaliții și rețele de organizații ce reprezintă peste 300 de structuri de economie socială din România au adresat luni, 05 decembrie 2016, o scrisoare deschisă către partidele aflate în cursa electorală prin care le solicită să le comunice măsurile privind dezvoltarea economiei sociale în România prevăzute în documentele lor programatice (platforme electorale, programe de guvernare).

Vă prezentăm mai jos conținutul scrisorii, urmând să revenim joi, 08 decembrie a.c., cu un raport privind modul în care partidele politice din România văd/tratează sectorul economiei sociale. O sinteză a raportului conținând concluzii și recomandări va fi distribuită până la alegeri către toate structurile de economie socială din România spre informarea angajaților și a beneficiarilor acestora.

”Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, în România există peste 10.000 de entități juridice, sub diverse forme, activând în economia socială. Dintr-un studiu publicat recent reiese că aceste intreprinderi dețin 1,7% din angajații României (adica peste peste 140.000 de persoane conform datelor INS pentru 2015). De asemenea, aceste întreprinderi au peste un milion de clienți fideli care apelează frecvent la serviciile/produsele acestora.

În acest context vă rugăm să ne comunicați oficial cum intenționează partidul dvs. să susțină în următorul mandat din Parlament sau din Guvern întreprinderile sociale din România. Ne interesează orice element de strategie sau de viziune politică din programul partidului dvs. legat de acest subiect.

Vă rugăm să ne transmiteți documentul dvs. programatic până cel târziu miercuri, 07 decembrie, ora 16.00, astfel încât să putem transmite o sinteză către toate întreprinderile sociale cu care colaborăm înainte de alegerile din 11 decembrie. Sinteza va conține concluziile și recomandările specialiștilor noștri în urma analizei originalității, a fezabilității și a oportunității măsurilor de sprijinire a întreprinderilor sociale prevăzute în platformele partidelor ce candidează în alegeri.

Menționăm că atât Coaliția pentru Economia Socială cât și Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție sau Rețeaua Organizațiilor Resursă pentru Întreprinderile Sociale sunt structuri informale neafiliate politic și fără afinități ideologice împărtășite, scopul nostru în demersul de față fiind acela de informare corectă a persoanelor implicate în/interesate de economia socială din România pentru a putea vota la alegerile din 11 decembrie a.c. în conformitate cu interesele lor de grup.”

***

Coaliția pentru Economia Socială este formată din 140 de ONG-uri (asociații, fundații și federații ale acestora), case de ajutor reciproc ale pensionarilor și salariaților prin uniunile și federațiile acestora, cooperative de consum prin Centrocoop, patronate, asociații și cooperative agricole.  Inițiată în 2011 în vederea blocării unei inițiativei legislative („Legea antreprenorului social”) ce ar fi permis oricărei corporații să pretindă facilități fiscale sub pretextul de „antreprenoriat social”, Coaliția a devenit cel mai important partener social al Guvernului în procesul de elaborare a Legii economiei sociale (L 219/2015).

RISE Romania – Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție are ca obiectiv principal susținerea si dezvoltarea întreprinderilor de inserție socio-profesională prin activitatea economică pentru persoane aflate în dificultate.

Rețeaua Organizațiilor Resursă pentru Întreprinderile Sociale a fost constituită în aprilie 2016 de 10 ONG-uri care reprezintă peste 100 de întreprinderi sociale din România înființate prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane.