fbpx

Our Blog

7 iulie 2016

Au început lucrările de amenajare eco-turistică la Cascada Bigăr!

Cascada Bigăr din județul Caraș-Severin ocupă locul 1 într-un top internațional al cascadelor unice din lume și atrage anual zeci de mii de turiști datorită căderii spectaculoase a apei și peisajului natural superb. Acum, turiștii o vor putea admira în siguranță!

PROBLEMA: lipsa unei infrastructuri adecvate pentru vizitare.            

  • Cascada nu poate fi admirată de la baza râului, de unde se vede cel mai bine, deoarece nu există podeț de acces. Mulți turiști escaladează parapetul și zona foarte abruptă de lângă râu pentru a o vedea mai de aproape, riscul de accidente fiind foarte ridicat.
  • Accesul la izvor și grotă nu este semnalizat și amenajat corespunzător, iar multe elemente betonate strică aspectul de zonă protejată. De asemenea, lipsesc informații esențiale pentru turiști: despre biodiversitate, geografia locului, aspecte legale sau atenționări.

SOLUȚIA: amenajarea eco-turistică a cascadei și protejarea cadrului natural din zonă.

Situația s-a schimbat în 2014, când un grup de angajați ai Coca-Cola HBC România a avut ideea de a realiza un proiect de amenajare. Acesta a fost aprobat ca investiție de către companie și încredințat asociației ViitorPlus pentru implementare. Amenajările au demarat în 6 iulie 2016 și vor dura câteva luni. Proiectul a început însă în urmă cu doi ani și a inclus până în prezent un proces anevoios de proiectare și avizare datorită amplasării cascadei, mai multe instituții publice diferite fiind implicate.

Principalele lucrări de reabilitare vizează:

  1. amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN57b. Traseul va fi delimitat prin parapeți față de șosea și vor fi amplasate semne de circulație corespunzătoare. Până acum, pentru a ajunge la cascadă, turiștii aveau de parcurs pe carosabil ~400m, de la parcare până la intrarea în parc, mașinile trecând în viteză pe lângă aceștia.
  2. amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi până la baza Cascadei, de unde va putea fi admirată și fotografiată în siguranță. Se va accesa astfel platforma naturală din piatră, de la baza râului Miniș, vis-a-vis de cascadă.
  3. realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în imediata apropiere a Cascadei;
  4. dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare, locuri de repaus.

Lucrările se vor desfășura cu o intervenție minimă asupra arealului natural, cu utilizarea preponderentă a materialelor naturale din zonă (piatră și lemn). În plus, se vor elimina elementele betonate existente în parc de câteva decenii, care strică peisajul.

Amenajarea Cascadei Bigăr a fost poate cel mai complex proiect de care m-am ocupat în cei 10 ani de activitate în ViitorPlus și mă bucur că am reușit să trecem peste toate obstacolele întâmpinate și după multă muncă și perseverență timp de 2 ani jumătate, să putem oferi zecilor de mii de turiști din zonă o experiență prin care să se bucure în siguranță de această minune a naturii”, a declarat Teia Ciulacu, Președinta ViitorPlus și coordonatoarea proiectului.

Schita amenajare Bigar

Pe lângă compania Coca-Cola HBC Romania, sponsorul principal, acest proiect a atras resurse suplimentare din partea  Administrației Parcului National Cheile Nerei-Beusnita (beneficiarul proiectului) și firmei de construcții CON-A, care se implică în execuția lucrărilor.

Iniţiativa de a amenaja zona Cascadei Bigăr se înscrie în platforma După Noi, recent lansată de Coca-Cola HBC, prin care compania îşi propune să inspire cât mai mulţi oameni să conştientizeze cât de important este ce lasă în urma lor şi să adopte un stil de viaţă cât mai responsabil, pe care să-l transmită şi generaţiilor viitoare.

Simulare amenajare