10 iunie 2026

Trofeul pentru „2.000.000 de copaci plantați”

Viitor Plus a primit trofeul pentru  „2.000.000 de copaci plantați”, la Sustainability Stand Up – ediția a VIII-a – din cadrul conferințelor Sustainability & CSR Excellence, organizate de revista PIAȚA. 

Premiul recunoaște unul dintre cele mai importante programe de mediu dezvoltate de un ONG din România și impactul pe care Adoptă un Copac l-a avut prin împădurirea terenurilor degradate și mobilizarea unei comunități extinse de parteneri, finanțatori, voluntari și autorități locale.

Trofeul a fost oferit de Dana Dobrescu, Corporate and Government Affairs Manager, Mondelēz International, și primit de Rebecca Popescu, Manager Parteneriate Adoptă un Copac, și Claudia Lixandru, CEO Viitor Plus.

În acest an, conferința Sustainability Stand Up a fost dedicată proiectelor dezvoltate de ONG-uri și relației dintre societatea civilă și mediul de afaceri. În total, sunt acordate 28 de trofee pentru unele dintre cele mai apreciate proiecte derulate de organizațiile neguvernamentale din România, selectate dintre mii de inițiative implementate în ultimii opt ani. 

ONG-urile au fost nominalizate de companii care nu le-au finanțat, iar fiecare companie participantă a avut misiunea de a identifica și premia proiecte și ONG-uri pe care le consideră valoroase, dintre miile de inițiative derulate în România în ultimii ani.

Ne bucură această recunoaștere și le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Fiecare pădure plantată și fiecare copac ajuns în pământ au fost posibile datorită voluntarilor și companiilor care au ales să investească în soluții pe termen lung pentru natură și comunități.

Leave your comment Submit your comments now