fbpx
25 mai 2022

Recicleta: 1.000.000 de kilograme de materiale colectate pentru reciclare în 2022

Programul „Recicleta” al asociației Viitor Plus atinge, la 13 ani de la demararea proiectului, ținta de un milion de kilograme de materiale reciclabile salvate de la groapa de gunoi.

Dacă în toate orașele din România ar fi implementat un astfel de sistem de colectare a hârtiei, până în 2030 am putea salva de la tăiere 530 de hectare de pădure, o suprafață de mărimea orașului Ploiești, echivalentă cu 7.500 de stadioane de fotbal.

În acest program de anvergură s-au implicat 600 de scări de bloc și 30 de școli partenere din Sectorul 2 și 200 de firme din București, de la care Recicleta colectează pentru reciclare. În completare, echipa Viitor Plus susține sesiuni de educație de mediu pentru fiecare grup în parte.

„Ne bucurăm să atingem primul milion de materiale reciclabile colectate în București de la cei peste 60.000 de beneficiari, majoritatea din sectorul 2, transportate spre reciclare fără să polueze străzile orașului. În cei 13 ani de program, componenta de transport ecologic este ceea ce diferențiază Recicleta de ceilalți colectori: locurile de muncă verzi ale celor 4 angajați pe cargo-triciclete și mașina electrică, ce au ajutat Bucureștiul să fie mai puțin poluat cu aproximativ 2.500.000 kilograme CO2, care astfel nu a ajuns în atmosferă. Mulțumim Kaufland România și Primăriei Sectorului 2 pentru susținerea acestui program și pentru implicarea în tranziția către o economie circulară”, spune Teia Ciulacu, președintele Viitor Plus.

„Pentru noi, la Kaufland România, grija față de mediu este o prioritate și ne asumăm responsabilitatea față de comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. De aceea susținem programul Recicleta, care la 13 ani de implementare vine cu rezultate remarcabile: 1.000.000 de kg de materiale colectate și zeci de mii de beneficiari. Aceste rezultate sunt o dovadă că și demonstrează că programul funcționează și poate fi replicat. Pentru că doar împreună putem să creăm o Românie cu adevărat conștientă și sustenabilă”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

„Sunt 13 ani de când munciți pentru o idee extraordinară și în care ați determinat ca și autoritățile să facă parte și să aplice modelele pe care le creați. Eu sper ca Recicleta să fie replicată și pentru aceasta avem nevoie de o infrastuctură mai bună, pentru a fi și mai eficientă. Pentru noi grija pentru mediu este grija pentru bunăstarea noastră și a copiilor noștri. Vrem să creăm acele locuri unde să mergem cu plăcere și să spunem că Da! Acesta este orașul pe care îl iubim”, susține Radu-Nicolae Mihaiu, Primar Sector 2.

 

Competiție dedicată scărilor de bloc

Prin concursul la scările de bloc Recicleta a reușit să salveze 14.500 kilograme de materiale pentru reciclare. Scara cea mai harnică, din strada Luntrei numărul 3, scara 1 a colectat cea mai mare cantitate de hârtie în cele 3 luni de concurs și a fost premiată cu 25.000 lei pentru investiții verzi în energie solară regenerabilă.
Experiența colectării pentru asociațiile de proprietari a fost adaptată necesităților specifice cetățenilor, dar și a spațiului locativ existent. Costin Buturoaga, președintele asociației de locatari din str. Luntrei nr. 3:
„În urmă cu 2 luni am apelat la Recicleta pentru că ne doream să susținem locatarii din scara blocului nostru în colectarea selectivă a deșeurilor, în special a hârtiei. Integrarea proiectului Recicleta în scara blocului a avut o mare importanță educativă în comunitatea noastră: am învățat cu toții mai multe detalii despre procesul de reciclare și importanța acestuia în ziua de astăzi și am reușit să transmitem acest mesaj copiilor noștri.”

Recicleta în școli

Anul școlar 2021-2022 a fost marcat de educație pentru mediu în 30 de școli din sectorul 2. Profesorii au primit tot pachetul educațional necesar de la echipa Recicleta și au participat la un concurs susținut cu finanțarea Primăriei sectorului 2. Peste 4.000 de elevi au luat parte la orele de educație pentru mediu. În plus, Recicleta a reușit să colecteze peste 12.000 kilograme de materiale reciclabile numai în ultimul an.

„Am reușit să mobilizăm foarte mulți elevi și familiile acestora în proiect, trimițând-le inițial o scrisoare tuturor, în care îi rugam să ne sprijine la colectarea cât mai multor materiale reciclabile. Apoi am realizat sesiuni de informare în care le-am explicat copiilor ce și cum trebuie colectat separat pentru reciclare” a declarat Georgeta Șerban, învățătoare la Școala Gimnazială Tudor Arghezi.

Despre Recicleta – un program Viitor Plus

Recicleta este un serviciu de colectare autorizată a materialelor reciclabile ușoare nepericuloase. Programul a fost lansat ca o inițiativă de economie socială și verde în 2009 de asociația Viitor Plus, ca o nevoie de asigura un serviciu de transport ecologic și transparent bucureștenilor – angajați companii, locatari scări de bloc și elevi. Oferim locuri de muncă verzi persoanelor active care conduc cargo-tricicletele și mașina electrică. www.recicleta.ro

Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 16 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco. www.viitorplus.ro Viitor Plus – pentru oameni și natură

Despre Kaufland

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro

Contact presă: Tea VASILESCU, Specialist comunicare Viitor Plus, 0723.591.801, tea.vasilescu@viitorplus.ro

Leave your comment Submit your comments now