fbpx
22 martie 2022

Viitor Plus susține Ucraina

Suntem un ONG de mediu. Atunci când a pornit conflictul din Ucraina ne-am întrebat unii pe alții cum putem ajuta și noi, dincolo de ajutorul individual al membrilor echipei.

Iată ce am pregătit din resursele și expertiza Viitor Plus, la care e nevoie să adăugăm și ajutorul vostru: https://www.viitorplus.ro/sustine-ucraina/
💛💙 Atelierul de Pânză a mărit gama cu 5 produse speciale cu tematica „Susțin Ucraina”, unde, în loc de profit, am inclus o donație de 10 lei pentru initiațiva Asociația Iele-Sânziene și Pe Stop de colectare a produselor de igienă personală pentru refugiați. Click pentru cumpărături cu donație.
💛💙 Programul de împădurire Adoptă un copac își dorește să contribuie la eforturile de ajutor pentru refugiații din Ucraina ale Asociația Copacul cu fapte bune. Punem la dispoziție platforma noastră online de donații. Click pentru link de donație.
*Pentru fiecare donație vom planta din fonduri proprii un puiet în Pădurea Voluntarilor pentru Ucraina.
💛💙 Harta Reciclarii colectează informații pentru o hartă națională a punctelor în care puteți duce donații pentru refugiații din Ucraina.
Vă puteți implica și voi! Înscrieți centrele de refugiați în link-ul acesta sau trimiteți pe hello@hartareciclarii.ro coordonatele și datele de contact ale centrelor care strâng donații pentru refugiați pentru a sprijini persoanele care vor să ajute să găsească mai ușor un astfel de centru.
💛💙 Recicleta oferă sprijin în centrele de refugiați din București prin asigurarea infrastructurii necesare colectării separate a deșeurilor și transportul lor ecologic.
Înscrieți un centru în link-ul acesta. Persoanele implicate în aceste centre le pot înscrie în link-ul din al cincilea comment, iar colectarea va fi făcută gratuit de către colegii nostri.
💛💙 Vă mulțumim! 💛💙

Leave your comment Submit your comments now