Raport anual 2016

Raport anual 2016

10 ani de ViitorPlus, 7 ani de antreprenoriat social, alături de proiecte educaționale, voluntariat și infrastructură dedicate protejării naturii.

“Ne-am oprit în 2007 la tema împăduririlor, am continuat apoi cu reciclarea, consumul sustenabil, energia regenerabilă și am integrat în toate proiectele posibile componenta educației pentru mediu. Toate se regăsesc și astăzi în activitatea pe care o desfășurăm pentru că schimbările necesare în aceste domenii sunt ample și de lungă durată. Am reușit în anii care au trecut să dezvoltăm modele de proiecte sau întreprinderi sociale premiate la nivel național și european, să creștem numărul de beneficiari și impactul dorit. Nu a fost un parcurs ușor, ci unul cu multe sacrificii, cu bucurii și supărări deopotrivă, cu multă multă răbdare pentru fiecare pas înainte, cu dubii despre calea cea mai bună de urmat. Realitățile cu care ne confruntăm sunt dure iar o organizație care să facă o diferență în bine este greu de menținut și dezvoltat. Ne alimentează însă multa seriozitate, responsabilitate, munca asiduuă și pasiunea pentru visele noastre. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut și au ajutat ca ViitorPlus să ajungă aici și să continue acest drum.” – Teia Marina Ciulacu, Președinte ViitorPlus.