box_top
dots
arrow
dots
arrow
dots
arrow
dots
ONG
arrow
dots
dots
arrow
dots
dots
dots
box_bottom



ViitorPlus on the net

facebook
box_bottom

 
box_top
Rapoarte anuale

Raport anual 2010

 
Raport anual 2017
Raport anual ViitorPlus 2016
Raportul Anual ViitorPlus 2015
Alte informatii utile info

ViitorPlus este o asociaţie care s-a bazat încă de la început pe voluntarii săi, ei reprezantând una dintre cele mai importante resurse ale organizaşiei, poate chiar cea mai importantă. De aceea, dedicăm Raportul Anual 2010 voluntarilor implicaţi în activitatea organizaţiei de-a lungul celor 5 ani de existenţă, cărora dorim să le mulţumim pentru energia, timpul şi pasiunea oferite organizaţiei.

Numărul mare de voluntari organizaţionali, peste 60, şi timpul oferit de aceştia în sprijinul organizaţiei, în total peste 5.200 de ore, echivalentul a peste 135.000 euro (dacă timpul lucrat ar fi fost plătit conform salariului mediu pe economie în 2010), au reprezentat unul dintre factorii determinanţi ai creşterii înregistrate de ViitorPlus în 2010.

"Fiecare cifră, fiecare relatare care urmează are în spatele ei, în primul rând, muncă de voluntariat. Ne-am dezvoltat proiectele încetul cu încetul. Primii trei ani au avut la bază în întregime muncă de voluntariat din partea fondatorilor şi apoi a fiecărei persoane care s-a alăturat acestui vis prin muncă şi multă dăruire. În 2008, ne-am permis să angajăm prima persoană, din rândul voluntarilor cei mai pasionaţi. Am mai crescut în timp şi echipa de salariaţi s-a mai mărit, cei mai mulţi venind după luni bune de voluntariat în organizaţie şi job-uri „mai substantiale" lăsate în urmă. Dar când devii angajat, rămâi în continuare şi voluntar. Pentru că pierzi de multe ori noţiunea timpului când ai de organizat plantări şi praşile, colectări de deşeuri pentru reciclare, producţie de sacoşe în atelier, tineri de educat şi implicat în activităţi pentru protecţia mediului, persoane în dificultate de integrat social şi profesional. Cele 8 ore se transformă în 10-12 sau poate chiar mai mult, weekendurile ţi le petreci organizând evenimente şi tot aşa. Singura răsplată suplimentară este ce ai lăsat în urmă ta iar singura „presiune": cât de mult visezi să schimbi în jurul tău.", Teia Gavrilescu, Președinte ViitorPlus.

Dorim să mulțumim companiei Antalis pentru sprijinul oferit, pentru al III-lea an consecutiv, prin oferirea hârtiei reciclate necesare tipăririi acestui raport.

 ERATĂ: pag.8 - Totalul corect de puieți plantați este de aproape 130.000.


box_bottom
 
footer
Prima pagină | Termeni şi condiţii | Contact | Harta sitului © 2006 - 2016 ViitorPlus - asociaţia pentru dezvoltare durabilă