fbpx

Our Blog

23 iunie 2021

ecOprovocarea premiază cei mai harnici tineri ecologiști!

Concursul național de ecologie pentru tineri ecOprovocarea, o inițiativă ViitorPlus, a încheiat a zecea sa ediție, cea mai dificilă din punct de vedere logistic, dar cu atât mai satisfăcătoare: peste 92.000 de kg de deșeuri au fost trimise spre reciclare de către copiii și profesorii de școală generală și liceu. 

11 iunie 2021

Salvați cascada Bigăr!

ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă strânge semnături pentru a convinge autoritățile centrale și locale să găsească soluția pentru salvarea cascadei Bigăr, simbol național a cărui imagine este prezentă pe pașapoartele românilor. Asociația cere realizarea studiilor preliminare, identificarea propunerilor tehnice și implementarea proiectului, nu doar investigarea cauzelor dezastrului natural.

7 iunie 2021

„Adoptă un Copac!” invită alergătorii și bicicliștii la „Sport pentru Păduri”

„Adoptă un copac!”, program al ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, lansează în premieră campania „Sport pentru Păduri”. Competiția se desfășoară între 5-12 iunie și a fost lansată de Ziua Mediului – aniversarea de 15 ani ViitorPlus. Programul de împădurire invită oamenii să facă sport, fie prin alergare sau ciclism, pentru a strânge fonduri pentru a planta o nouă pădure în aria lor de activitate.

5 iunie 2021

De Ziua Mediului, sărbătorim 15 ani de ViitorPlus

Acum 15 ani, cand s-a născut ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – discuția despre ecologie era avangardistă. Nevoia exista, dar noi nu o acceptaserăm încă, cel puțin nu în România. În 2021 însă vorbim despre urgență climatică. Nu mai e un moft, fiecare își lasă amprenta pe mediu și poate influența pozitiv mersul lucrurilor.

5 iunie 2021

De ziua noastră oferim noi cadoul – unui ONG la început de drum!

Acum 15 ani, cand s-a născut ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – discuția despre ecologie era avangardistă.
Nevoia exista, dar noi nu o acceptasem încă, cel puțin nu în România. În 2021 însă vorbim despre urgență climatică.

17 martie 2021

Cum a fost 2020 pentru ViitorPlus?

2020 a fost, ca pentru toată planeta, un an de adaptare la noua criza sanitară. Ce ne bucură este că ne-am adaptat cu toții astfel încât să nu lăsăm protecția mediului pe un plan secund, pentru că trăim ani critici pentru planeta noastră.

 

La ViitorPlus am ieșit pe plus în 2020: REZULTATELE noastre!

 

coordonator administrativ viitorplus
15 februarie 2021

Căutăm Coordonator Administrativ

Ne mărim echipa!

Căutăm o colegă/un coleg pentru rolul de Coordonator Administrativ. Job-ul este full-time (8h/zi) și presupune desfășurarea activității atât la biroul ViitorPlus-Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă (momentan zona Unirii/Piața Alba Iulia, în București), cât și pe teren.

28 ianuarie 2021

Locuitori din comuna Scărișoara se bucură pentru prima dată de energie electrică

Ariel și Carrefour, în parteneriat cu ViitorPlus, au lansat campania POD cu POD luminezi o casă prin care își propun să asigure accesul la electricitate celor din zonele izolate.

21 ianuarie 2021

Atelierul de Pânză a obținut anul acesta o nouă autorizație de unitate protejată

Instituțiile publice sau companiile care au peste 50 de angajați, pot achiziționa produse de la Atelier (sacoșe, săculeți, măști din bumbac, accesorii din materiale textile reutilizate) folosind jumătate din fondul taxei pentru dizabilitate!

18 decembrie 2020

Numărul de puncte de colectare separată marcate pe Harta Reciclării a crescut cu 70% în 2020

Platforma include în prezent peste 12.100 de puncte de colectare separată în toată țara

Harta Reciclării, platforma națională, interactivă, care permite identificarea și localizarea punctelor de colectare separată a deșeurilor reciclabile din România, a crescut cu 70% în acest an, după ce atât inițiatorii proiectului, cât și utilizatorii înregistrați pe site în ultimul an, au cartat și adăugat pe hartă peste 5.400 de puncte față de cele existente deja anul trecut. Platforma a fost lansată în luna mai 2019 de Asociația ViitorPlus, cu sprijinul Coca-Cola HBC România și cu susținerea Ministerului Mediului.