Crosul Padurii la "Finish"
Asociaţia ViitorPlus şi Asociaţia Bucharest Running Club au organizat in data de 30 mai, a doua ediţie a Crosului Pădurii în Parcul Herăstrău.
Crosul reprezintă primul antrenament oficial de pregătire a Maratonului Bucureştiului - organizat de Asociaţia Bucharest Running Club, în data de 17 octombrie 2010. Organizat în preajma Zilei Internaţionale a Mediului, Crosul Pădurii este un eveniment ce are ca scop promovarea sportului în natură, creşterea conştientizării cu privire la problemele pădurilor din România şi strângerea de fonduri pentru această cauză.
Este al II-lea an consecutiv în care Maratonul se asociază cu o cauză de mediu prin parteneriatul cu ViitorPlus şi programul "Adoptă un copac!". La antrenamentul public au participat 111 de alergatori.
Finaliştii la cros au fost:
- la categoria seniori barbati : Ionut Enache-locul I, Ion Bocancea-locul II, Stefan Oprina-locul III, iar la categoria seniori categoria femei: Irina Constantinescu-locul 1, Iuliana Postica-locul 2, Oana Maria Matei-locul 3.
- la categoria veterani barbati: Vlad Victor-locul 1, Costel Zidaru-locul 2, Valeriu Bobocescu-locul 3, iar la categoria veterani femei: Ogawa Schiroko-locul 1, Ioana Nica-locul 2, Lucica Radu-locul 3.
- La categoria copii baieti: Catalin Darman-locul 1, Robert Veliant-locul 2, Alexandru Grama-locul 3, iar la categoria copii fete: Erika Andreea Vlad-locul 1, Elena Popescu-locul 2, Cristina Munteanu-locul 3.
La Crosul Pădurii, pe lângă alergarea de aproximativ 4km, au avut loc alte doua curse inedite:
"Familia Verde" - cros de o singură tură (1,4km) pe parcursul căreia, tatăl, mama şi copilul/copiii trebuie să alerge pâna la finish împreună, castigatoare fiind familia Branea.
"Eco-triatlon", în care echipe de trei participanţi concureaza în cadrul unei ştafete pe lungimea unei singure ture la probe de alergare, ciclism şi patine cu rotile, echipa castigatoare fiind formata din: Matei Oana, Serban Pavlu si Radu Jude.
Puteti vizualiza clasamentul total aici
Pe parcursul crosului şi dupa acesta s-au desfaşurat activităţi cu caracter ecologic şi educativ. Toti partenerii si alergatorii au contribuit cu resurse pentru o cauza ecologica si anume, impadurirea terenurilor degradate din Romania. Au fost adoptati 20 de copaci (peste 200 de puieti vor fi plantati si ingrijiti) si au fost colectate 655kg de deseuri de la participanti ce vor fi valorificate si reciclate.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: Primariei Bucuresti, Administratiei Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti, RoClub Maraton, Federatiei romane de atletism si Camicomexim. Parteneri Media: Europa FM. Sponsori: Raiffeisen Bank, World Class, Antalis, Izvorul Minunilor, PowerBar.